Eveniment

Festivalul „Scrumbii de Rusalii”

Satul Pescăresc Tradițional din Tulcea se transformă, între 29 mai și 1 iunie 2026, într-un uriaș spațiu de festival, unde gastronomia dobrogeană, muzica live, tradițiile Deltei și activitățile pentru copii se întâlnesc într-unul dintre cele mai mari evenimente organizate în oraș la început de vară.

 

Primăria Municipiului Tulcea și OMD Tulcea organizează ediția a III-a a Festivalului „Scrumbii de Rusalii”, eveniment care promite patru zile pline, de la concerte și degustări de pește până la ateliere creative, birdwatching și demonstrații tradiționale.

Festivalul va avea loc zilnic între orele 13:00 și 23:00, iar accesul publicului este gratuit.

Concerte și seri de festival pe pajiștea Satului Pescăresc

Programul muzical începe vineri, 29 mai, cu reprezentațiile elevilor de la Liceul de Arte „George Georgescu”, urmate de concertul trupei Nuanțe.

 

Sâmbătă, 30 mai, scena festivalului aduce unele dintre cele mai așteptate concerte:

  • Zagăn
  • Mădălina Pavăl Orchestra
  • Balkan Taksim

Duminică, 31 mai, publicul va putea asculta:

  • AL Ehtifal Project feat. Mohamad Zatari
  • Zaharenco
  • Tumbe

Luni, 1 iunie, festivalul se încheie cu momente dedicate copiilor și familiei:

  • spectacol de coregrafie și balet susținut de Just Elite Dance
  • Orchestra Ansamblul „Baladele Deltei”

„Academia Micilor Pescari și Bucătari din Deltă”, atracția pentru copii

Una dintre cele mai speciale zone ale festivalului va fi „Academia Micilor Pescari și Bucătari din Deltă”, un program dedicat copiilor și familiilor, organizat pe pajiștea Satului Pescăresc.

Copiii vor primi „Pașaport de festival” și vor putea participa la activități interactive inspirate din viața Deltei Dunării. Programul este coordonat de Cornel Mihalache, cofondator al Companiei de Evenimente Zurli.

Sâmbătă, tema zilei va fi „Descoperim Delta”, cu:

  • atelierul „Pești fantastici din Deltă”
  • vânătoare de comori „Misterul scrumbiei pierdute”
  • activități de improvizație și mișcare

Duminică, micii participanți devin „Micii bucătari ai festivalului”, cu:

  • „Mini-chefi de Rusalii”
  • atelier de pălării și șorțuri pictate
  • concursul „MasterChef Delta Junior”

Luni, de Ziua Copilului, va avea loc „Carnavalul Deltei”, cu:

  • teatru și improvizație
  • „Orchestra pescarilor”
  • paradă și mini-discotecă pescărească

Concursuri de curățat pește, bărci tradiționale și degustări dobrogene

Festivalul va include și activități pentru adulți și familii:

  • concursuri de curățat pește
  • ateliere gastronomice
  • demonstrații de construcții de bărci tradiționale
  • birdwatching în zona Zaghen
  • degustări de vinuri dobrogene

În zona gastronomică, participanții vor găsi:

  • borș pescăresc
  • scrumbii pe grătar
  • midii, hamsii și calcan
  • produse tradiționale dobrogene
  • deserturi și băuturi artizanale

Organizatorii anunță și transport public special prin STP Tulcea – Linia 3, zone de picnic, spații foto, parcare dedicată și acces exclusiv pietonal în perimetrul festivalului.