Garda de Coastă, polițiștii tulceni, jandarmii și angajații Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) au confiscat anul trecut peste 8 tone de pește de la braconierii din Delta Dunării, de aproape patru ori mai puțin decât cantitatea ridicată în vederea confiscării în anul 2013, iar conducerea Administrației explică această scădere prin eliberarea în mediul natural a cantităților de pește depreciate, pentru hrana păsărilor ihtiofage.
Datele făcute publice de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) arată că anul trecut instituția a confiscat peste 550 de kilograme de pește.
‘Această activitate este gestionată în principal de IPJ, dar și de Serviciul Poliției Delta Dunării (SPDD), această entitate având o altă analiză în acest sens’, a menționat șeful IPJ Tulcea, Nicolae Simion.
Inspectoratul Județean de Jandarmi a confiscat anul trecut 54 de kilograme de pește, iar comisarii ARBDD au ridicat în vederea confiscării 3,33 de tone de pește, dar și 5.371 de unelte de pescuit, cele mai multe, peste 3.400, fiind setci de tip monofilament și setci din fir textil cu o lungime totală de 120,68 de kilometri.
‘Din dispoziția mea, colegii mei redau mediului natural cea mai mare parte din resursa capturată în plasele ilegal amplasate. O parte se predă, ce este degradat folosesc păsările ihtiofage. În loc să atace resursa piscicolă vie și sănătoasă, se mulțumesc cu aceste resurse degradate’, a precizat, pentru AGERPRES, guvernatorul Rezervației, Bogdan Bulete.
Datele furnizate AGERPRES de Garda de Coastă, instituție care își desfășoară activitatea în județele Tulcea și Constanța, arată că anul trecut polițiștii de frontieră au indisponibilizat 5,2 tone de pește și 500 de kilogram de fructe de mare, precum și 30 de kilometri de plase monofilament, peste 20 de alte unelte de pescuit și 10 ambarcațiuni cu motor.
De-a lungul timpului, au scăzut cantitățile de pește confiscate de la braconierii din Rezervația Biosferei Delta Dunării, zonă care cuprinde suprafețe aflate pe teritoriul județelor Tulcea și Constanța, iar autoritățile au explicat situația prin intensificarea controalelor coroborat cu scăderea puterii financiare a braconierilor. O altă explicație ar fi ocuparea a tot mai multor persoane din Rezervație cu activități în domeniul turismului.
Spre comparație, în anul 2013, au fost confiscate 28.516,230 de kilograme de pește, 43,8 kilograme de icre, 7.924 de unelte, 127 de bărci și 88 de motoare de ambarcațiuni, valoarea totală a acestor bunuri fiind estimată la 955.017,93 lei.
SPDD este în directa subordonare a Inspectoratului General al Poliției Române.
