Din oras

Aproape 1.900 de persoane din județul Tulcea au beneficiat de screening gratuit pentru depistarea tuberculozei

Caravana mobilă Screening TB, coordonată de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, și-a încheiat activitatea în județul Tulcea, unde, timp de aproape două luni, a oferit gratuit servicii de depistare precoce a tuberculozei și de informare privind sănătatea respiratorie.

Activitățile s-au desfășurat în perioada 2 iunie – 30 iulie 2026, în cadrul proiectului „SCREENING TB – Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă” (Cod MySMIS 324871), în 20 de localități din județ.

Potrivit reprezentanților Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, 1.852 de persoane au beneficiat de sesiuni de informare, consiliere, educare și conștientizare, fiind ulterior investigate prin radiografii pulmonare. Media zilnică a participanților testați și consiliați a fost de aproape 60 de persoane.

Reprezentanții institutului au transmis mulțumiri autorităților locale pentru sprijinul acordat în organizarea caravanei, subliniind că implicarea acestora a fost esențială pentru desfășurarea activităților în comunitățile vizitate.

Screening gratuit și tehnologie asistată de inteligență artificială

Caravana mobilă pune la dispoziția populației servicii gratuite de screening pentru tuberculoză, având rolul de a facilita accesul la evaluări medicale de bază și de a crește gradul de informare privind această boală.

Unitatea mobilă este dotată cu aparatură digitală de radiologie asistată de inteligență artificială și este adaptată inclusiv pentru persoanele cu mobilitate redusă. Participanții beneficiază gratuit de investigații și consiliere privind sănătatea respiratorie, iar în cazurile în care sunt necesare investigații suplimentare sunt îndrumați către servicii medicale de specialitate.

Tulcea, peste media națională la incidența tuberculozei

Datele epidemiologice arată că, în 2024, județul Tulcea a înregistrat o incidență de 59 de cazuri de tuberculoză la 100.000 de locuitori, peste media națională, care a fost de 44,3 cazuri la 100.000 de locuitori.

România continuă să ocupe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul cazurilor de tuberculoză, iar programul derulat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” urmărește atingerea obiectivelor stabilite de Organizația Mondială a Sănătății privind reducerea endemiei de tuberculoză până în anul 2030.