Politica

Șefa ANPDPD, demisă de Dragoș Pîslaru în scandalul azilelor lui Viorel Pașca

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, anunță că a demis-o miercuri pe președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), Alexandra Zară.

“Am demis-o astăzi din funcție pe președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, doamna Alexandra Zară. De asemenea, am solicitat domnului Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, să dispună măsuri de sancționare a directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor”, a scris ministrul pe pagina lui de Facebook.

El a adăugat că a solicitat directorului general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială să dispună măsuri de sancționare a conducerii AJPIS Bihor, a dispus elaborarea unui protocol interinstituțional și a unor proceduri de lucru cu privire la persoanele vulnerabile vizate de acțiuni operative.

“Aceste măsuri vin ca urmare a modului în care aceste instituții au acționat atât în ceea ce privește intervenția DIICOT din data de 30 iunie, cât și în gestionarea acestui subiect în decursul anilor”, a continuat el.

PSD, care a numit-o în funcție pe Zară, a transmis că, în contextul deciziei ministrului Dragoș Pîslaru de a o demite din funcția de președintă, Alexandra Zară va susține miercuri o conferință de presă la sediul instituției, din strada Constantin Budișteanu nr. 28C., la ora 18.30.

“Conferința de presă va viza motivele reale ale acestei decizii, contextul intervenției din 30 iunie și responsabilitatea instituțională față de persoanele vulnerabile relocate în centre autorizate”, susțin social-democrații.

+++

Alexandra Zară a participat pe 30 iunie la operațiunea militarizată a procurorilor DIICOT împotriva lui Viorel Pașca, fiind anunțată despre operațiune chiar înaintea ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, după cum a dezvăluit acesta într-o postare pe facebook. Alexandra Zară este președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită pe filiera PSD, potrivit G4Media.ro.

Ea a fost numită în funcție în iulie 2025 de premierul Ilie Bolojan la propunerea ministrului Muncii, Florin Manole (PSD).

Anterior, Zară fusese consiliera premierului PSD Marcel Ciolacu, potrivit CV-ului său oficial.

Zară este președinta interimară a organizației PSD de Tineret din Sectorul 5, după cum arată cea mai recentă declarație de avere.

Ea a fost și consilier local în Sectorul 5 din partea PSD. A primit și o sinecură, potrivit declarației de avere și interese: membră în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a companiei Societatea Infrastructură S5 S.A.

Alexandra Zară e fiica lui Ovidiu Zară, consilier AUR în Consiliul General al Primăriei București.