In vizor

Exerciții militare cu muniție de război în Poligonul Babadag

Poligonul din apropierea orașului tulcean Babadag găzduiește, începând de luni, noi exerciții militare cu muniție de război, tragerile urmând să aibă loc atât ziua, cât și noaptea, a anunțat Consiliul Județean (CJ), care citează o adresă a Unității militare 02025 Babadag.

Tragerile militare se vor desfășura de luni până vineri, între orele 09:00 și 23:59, așa încât traficul rutier pe tronsonul Enisala-Sălcioara al drumului județean 222 va fi restricționat prin amplasarea a două bariere.

‘Tragerile se vor executa fără întrerupere pe interval de 60 de minute cu pauze de 15 minute între ele pentru descongestionarea traficului rutier. Pentru rezolvarea unor situații de urgență, se va lua legatura în mod obligatoriu cu Centrul secundar de Instruire pentru Luptă ‘Babadag’ la numărul de telefon 0240/562805′, se specifică în anunțul CJ.

Pentru a preveni apariția unor incidente, autoritățile recomandă populației să ocolească tronsonul de drum județean Enisala-Sălcioara și să folosească ruta alternativă care include în traseu orașul Babadag și satul Jurilovca.

De altfel, și Poligonul de garnizoană Cataloi din apropierea municipiului Tulcea găzduiește, în această perioadă, trageri de infanterie cu muniție de război, acestea desfășurându-se luni între orele 08:00 și 20:00.

Ambele aplicații militare se vor încheia pe 30 ianuarie.