Din oras

Carnavalul „Poveștile copilăriei”, pe faleza „Ivan Patzaichin” din Tulcea

Copiii din județul Tulcea sunt invitați să pășească într-o lume de poveste, sâmbătă, 31 mai 2025, începând cu ora 11.00, pe faleza „Ivan Patzaichin” din municipiul Tulcea, la Carnavalul „Poveștile copilăriei”.

Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Tulcea în parteneriat cu Autentic Events, promite o paradă spectaculoasă a personajelor îndrăgite din povești, desene animate și filme. Indiferent de vârstă, toți copiii din județ sunt așteptați costumați în personajele lor favorite — de la Elsa, Anna, Rapunzel, până la eroi moderni sau clasici ai copilăriei.

Înscrierile se fac telefonic, la numerele 0240 502208 sau 0240 502209, de luni până joi între orele 08.00–16.30, iar vineri între 08.00–14.00. Termenul limită pentru înscriere este vineri, 30 mai 2025, ora 12.00, în limita locurilor disponibile.

Toți participanții vor primi premii, iar evenimentul se dorește a fi o celebrare a imaginației, bucuriei și creativității celor mici, cu participarea întregii comunități. Carnavalul face parte din seria manifestărilor reunite sub titulatura Tulcea Family Fest.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul oficial al Consiliului Județean Tulcea sau la sediul instituției.