Eveniment

Accident naval pe Dunăre după ce o ambarcațiune a lovit o bucată de lemn

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sfântul Gheorghe, au fost sesizați, la data de 25 mai 2025, în jurul orei 00:45  cu privire la faptul că, pe Dunăre, în dreptul km 22 a avut loc un accident naval.

„Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat de 48 de ani, ar fi condus o ambarcațiune având la bord alte 8 persoane iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu o bucată de lemn ce se afla în apă. În urma coliziunii, toate persoanele au fost aruncate în apă însă niciuna dintre acestea nu a fost transportată la spital.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ” – IPJ Tulcea.

La fața locului s-au deplasat și echipaje din cadrul I.S.U. Tulcea și din cadrul Gărzii de Coastă.