
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că fragmentele din drona prăbușită în noaptea de miercuri spre joi în apropierea localității Grindu din județul Tulcea nu prezintă risc pirotehnic, iar zona a fost cercetată și securizată.
‘Referitor la incidentul înregistrat în noaptea de miercuri spre joi, când o dronă a pătruns în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Grindu, județul Tulcea, echipe specializate ale Ministerului Apărării Naționale și ale Poliției de Frontieră au cercetat și securizat zona. În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că fragmentele nu prezintă risc pirotehnic. Resturile dronei au fost ridicate de Poliția de Frontieră pentru continuarea cercetărilor’, se precizează într-un comunicat al MApN transmis, joi, AGERPRES.
Potrivit ministerului, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.