Din oras

Incendiu la o casă din Somova. O femeie de 68 de ani, a suferit un atac de panică

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină, astăzi, 5 martie, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o locuință, în localitatea Somova.

Potrivit ISU Tulcea, către locul evenimentului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Tulcea cu 2 autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la întreaga casă de locuit și la o anexă gospodărească, existând posibilitatea ca flăcările să se extindă la o altă locuință învecinată.

Incendiul a fost localizat la scurt timp după sosirea pompierilor militari iar în aceste momente se lucrează pentru lichidare. Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 68 ani este asistată medical de echipajul SAJ, aceasta este conștientă și cooperantă nesuferind răni” – a informat ISU Tulcea.